Salut Raul,
În exprimare numerică te-a impresionat cu siguranță acel consum, dar după rodaj o să constați că o să scadă.
Nu trebuie să intri în panică deoarece în mod normal rezervorul (20 litri) este dimensionat cam pentru un parcurs de 150-170km, iar pentru o zi este destul de mult în offroad. Vei fi cam ”zdrobit” după ce-i faci.
Dacă ai trasee mai lungi sau parcurgi un itinerar ”de vacanță”, este într-adevăr util să porți cu tine niște canistre. Eu folosesc de obicei două de câte 5 litri pe care le amarez pe niște suporți aplicați pe treptele pasagerului. Inițial le purtam în cutia de plastic, dar alături de alte bagaje grele (gen scule sau altele trebuincioase în campare), îmi ridicau simțitor centrul de greutate și ATV-ul devenea mai puțin stabil.
Canistrele mele nu se află ”la vedere”, le-am pus în niște saci dedicați în care am spus că mai încap și alte lucruri grele sau sticle de apă, etc.
Dacă o să cauți, pe la dealeri există tot felul de oferte cu suporți dedicați, atât pentru canistre cât și pentru alte feluri de bagaje.
Dacă te rezumi doar la fixarea canistrelor dedicate, față de care eu nu am o părere foarte bună, recomand să nu folosești sistemele ”în consolă”.
rot_kit.jpg 39,53KB
1 downloadsToate, dar absolut toate cele văzute pe la colegi de ieșiri, s-au rupt. în schimb cele așezate
100_4355.jpg 96,92KB
1 downloads rezistă.
O să pun câteva imagini cu modul în care rezolv eu problema. Nu am căutat să exemplific acei suporți (home made), așa că nu am imagini foarte explicite, dar probabil că-ți închipui cam cum arată.
În vară, pe unul dintre ei am folosit chiar și un frigider conectat la priza ATV-ului. Să ști că berea a fost muuult mai bună așa !