DIY - Inlocuirea Lichidului de Racire
#1
Posted 16 November 2006 - 10:55 PM
Dificultate: Usor
Timp: 30 minute
Scule necesare:
- Inbus de 5
- Surubelnita +
1. Desfaceti capacul carenei fata, dar NU desfaceti inca busonul radiatorului. Reperul este 20401A.
01.jpg 73.57KB 978 downloads
2. Scoateti saua si verificati daca in vasul de expansiune mai este antigel. Daca este, goliti vasul de expansiune scotand furtunul de comunicare cu radiatorul. Reperul este 22925.
06.JPG 65.53KB 382 downloads
3. Desfaceti surubul de evacuare de pe pompa de apa. Atentie sa nu pierdeti garnitura. Reperul este 10041.
02.jpg 106.72KB 868 downloads 03.JPG 65.29KB 1091 downloads
4. Desfaceti busonul radiatorului si lasati antigelul sa se scurga complet. Reperul este 22907A.
04.JPG 164.12KB 978 downloads 05.JPG 174.09KB 1110 downloads
* Optional puteti curata radiatorul, turnand in el apa distilata. Nu folositi decat apa distilata.
4. Dupa scurgerea completa a antigelului, infiletati complet surubul de evacuare al pompei de apa. Turnati antigel, pana la umplerea radiatorului.
5. Porniti motorul, lasati-l 10 minute sa mearga, apoi opriti-l si completati antigelul din radiator. Inchideti busonul radiatorului. Montati la loc capacul carenei fata.
6. Completati cu antigel in vasul de expansiune aflat sub sa. Nivelul antigelului trebuie sa fie intre cele 2 semne.
07.JPG 65.23KB 258 downloads
ATENTIE! Asteptati ca motorul sa se raceasca, minim 15 minute. Antigelul din radiator poate fi fierbinte, si sub presiune.
Folositi numai antigel de calitate, pentru motoare de aluminiu. In general antigelul este concentrat, diluati-l cu apa distilata conform instructiunilor.
Eu de exemplu am cumparat antigel care diluat in proportie de 1:1 protejaza impotriva inghetului pana la temperaturi de -29*C.
#2
Posted 13 November 2007 - 05:04 PM
#3
Posted 13 November 2007 - 08:14 PM
In felul asta va merge repede toata operatiunea.
#4
Posted 14 November 2007 - 02:28 PM
Attached Files
#5
Posted 14 November 2007 - 04:58 PM
#6
Posted 15 November 2007 - 12:16 PM
#7
Posted 23 October 2008 - 08:10 PM
si cred ca o sa vina si mie randul, dupa ce repar ambreajul, sa imi schimb apa din motor k am pus apa, deoarece am avut
probleme cu pompa de apa
#8
Posted 07 May 2015 - 12:32 PM
Salut . Cat lichid de racire iti trebuie la un schimb ? Cat intra ?
#9
Posted 08 May 2015 - 12:11 AM
Salut Lucy,
Ești la început pe acest forum și se cam vede acest lucru, iar dacă erai mai atent observai că topicul în care ai scris este inactiv de muuuulți ani, deci ai șanse reduse de a primi un răspuns de la cei care au scris prin el.
Observând că ai tendința de a rezolva de unul singur anumite probleme ale ATV-ului tău (DIY) îți sugerez să procedezi altfel decât a arunca ”întrebări în eter”. Apucă-te și citește informații despre jucăria ta și îți propun să începi cu manualul de utilizare și cartea tehnică pe care le găsești pe net, dacă nu pune o adresă de mail și-ți voi trimite cele două documentații pentru că nu știu acum link-uri de unde le poți da jos și nici nu-ți caut.
Printre multe alte informații utile o să afli că la un LINHAI 300 volumul de lichid de răcire este 1,4 + 0,35 litri (motor + vas expansiune).
Despre lichidul de răcire folosit la motoarele termice sunt pe forum tot felul de idei unele chiar năstrușnice așa că inserez aici un text descoperit pe net și care mi se pare lămuritor fără a intra prea adânc în chimie. (el nu-mi aparține, nu mai știu autorul, dar este de pe un site de specialitate și cred că va fi de folos nu numai lui Lucy)
Iată articolul:
Antigelul este un produs folosit pentru protecţia sistemelor de răcire ale motoarelor cu combustie internă împotriva congelării, supraîncălzirii şi coroziunii. Este utilizat şi în alte aplicaţii unde este necesară protecţia sistemelor respective la temperaturi extreme.
ETILENGLICOLUL (EG) este componentul principal din majoritatea lichidelor de răcire, având o îndelungată utilizare, cu precădere în industria auto.
Nediluat etilenglicolul are punct de fierbere de 197,6°C (387,7°F) , respectiv punct de congelare de -13°C (8,6°F). Datorită vâscozităţii sale ridicate, transportă căldura cu 15% mai puţin eficient decât apa. Astfel, utilizarea sa în formă nediluată ar duce la supraîncalzirea motorului, cu implicaţii nefaste asupra funcţionării acestuia.
Prin diluarea etilenglicolului cu apă în proporție de 50/50, punctul de fierbere este de 107°C (225°F), respectiv punctul de congelare de -37°C (-34°F). (Punctul de fierbere crește cu creșterea presiunii de regim.)
Prin diluarea etilenglicolului cu apă în proporție 70/30 (etilenglicol/apă), punctul de fierbere este de 116°C (240°F), respectiv punctul de congelare de -64,44°C (-84°F). La această diluţie (70% antigel concentrat) se obţine cea mai scăzută temperatură de congelare. Peste această proporţie punctul de congelare începe să crească. Astfel, nu se recomandă utilizarea lichidul de răcire în concentraţie mai mare de 70% (în volum) antigel concentrat, deoarece scade abilitatea sa de a disipa căldura şi totodată creşte punctul de congelare.
Deasemenea, lichidul de răcire nu se va utiliza într-o concentraţie mai mică de 33% (în volum) antigel concentrat, deoarece diluţii mai ridicate diminuează concentraţia inhibitorilor de coroziune .
Limite de concentraţie antigel pe baza de etilenglicol [% de volum] :
Minim 33 % şi Maxim 70% .
Pentru testarea punctului de congelare al unui lichid de răcire pe bază de etilenglicol , se utilizează uzual hidrometre (areometre). Acestea corelează densitatea soluţiilor de antigel cu punctul de congelare (practic se măsoară densitatea soluţiei de antigel, căreia îi corespunde un anumit punct de congelare). Determinarea trebuie efectuată la temperatura precizată pe hidrometru, la temperaturi mai mari citirile sunt eronate datorită creşterii densităţii cu creşterea temperaturii.
Etilenglicolul este un compus toxic cu o doză orală LDLO = 786 mg / kg pentru om. Ingerarea acestuia poate fi fatală. După ingestie, etilenglicolul este metabolizat la acid oxalic, care este la rândul său toxic (acidul oxalic reprezintă componenta toxică din ciupercile otrăvitoare). Prin ingestie este afectat în primul rând sistemul nervos central, apoi inima şi în final rinichii. Ingestia unor cantităţi destul de mici poate fi fatală dacă nu se administrează tratament imediat.
PROPILENGLICOLUL (PG) este componentul principal din ce în ce mai folosit în antigeluri deoarece nu este toxic. Datorită caracterului său non-toxic este recomandată utilizarea şi în sistemele de răcire/încălzire din industria alimentară sau în alte sisteme unde inhalarea sau ingerarea accidentală pot să apară.
Nediluat propilenglicolul are punct de fierbere de 188°C (370,4°F) şi un punct de congelare de -59°C (-74,2°F). Densitatea sa este de 1,036 g/cm³ (Apa=1), fiind mai puţin vâscos faţă de etilenglicol. Spre deosebire de antigelurile concentrate pe bază de etilenglicol, antigelul pe bază de propilenglicol poate fi utilizat şi în forma concentrată pentru acele aplicaţii care necesită protecţie la temperaturi ridicate. Din aceste considerente antigelul pe bază de propilenglicol se foloseşte, în forma concentrată, ca agent de răcire pentru motoarele maşinilor de curse. Se asigură astfel o răcire mai bună, deoarece nu există apă care să vaporizeze în zona fiebinte a cilindrilor.
Prin diluarea propilenglicolului cu apă în proporţie de 50/50 , punctul de fierbere este de 105°C (221°F), respectiv punctul de congelare de -32,2°C (-26°F). (Punctul de fierbere creşte cu creşterea presiunii de regim.)
Prin diluarea propilenglicolului cu apă în proporţie de 60/40 (propilenglicol/apa) , protecţia la îngheţ a lichidului de răcire coboară până la -51°C (-60°F).
Şi în acest caz lichidul de răcire pe bază de propilenglicol nu se va utiliza într-o concentraţie mai mică de 33% (în volum) antigel concentrat, deoarece diluţii mai ridicate diminuează concentraţia inhibitorilor de coroziune .
Pentru determinarea concentraţiei de propilenglicol dintr-o solutie de antigel se utilizează un refractometru. Acesta foloseşte proprietăţile optice ale soluţiei. Soluţiile de antigel pe bază de propilenglicol nu se testează cu hidrometru, folosind greutatea specifică, din cauza rezultatelor ambigue (soluţiile conţinând 40% , respectiv 100% propilenglicol, au aceeaşi densitate).
Deşi etilenglicolul are proprietăţi mai dorite sub aspectul regimului termic extrem pe care îl asigură prin diluarea cu apă, propilenglicolul este din ce în ce mai des utilizat datorită caracterului său non-toxic (prin oxidare se transformă în acid lactic, un compus nedăunator pentru organism ce se formează, spre exemplu, în muşchi în urma febrelor musculare).
Cu toate ca ETILENGLICOLUL şi PROPILENGLICOLUL sunt compatibile şi pot fi amestecate fără a afecta performanţele de răcire, nu se recomandă acest lucru datorită reducerii avantajelor privind lipsa toxicităţii pentru propilenglicol. Amestecând antigelurile EG cu PG, devine imposibilă determinarea cu acurateţe a punctului de congelare utilizând hidrometrul. Greutatea specifică a PG este mai mică decât a EG ceea ce va determina pentru amestecul celor două antigeluri o densitate mai mică, căreia îi corespunde (pe hidrometru) un punct de congelare mai ridicat faţă de cel real. Cea mai sigură metodă de determinarea a punctului de congelare este, în mod evident, cea în care se utilizează un termometru. Instalaţia de determinarea a punctului de congelare pentru antigeluri nu este însă una uzuală. Aceasta determinare se realizează în laboratoare specializate.
Fie că optăm pentru utilizarea unui antigel pe bază de etilenglicol sau a unuia pe bază de propilenglicol, nu vom folosi însă niciodată numai apă în sistemele de răcire, datorită problemelor de îngheţare, fierbere şi protecţie anticorozivă pe care le generează.
Ăsta-i textul, dar mai spun și eu câteva chestii legate de utilizarea celor două EG și PG.
Amândouă se cumpără de la magazinele de specialitate în stare pură sau soluție cu indicarea concentrației pe ambalaj.
Pentru a le deosebi mai ales din cauza toxicității diferite EG se colorează în culori strident avertizoare (verde, albastru, mov), iar PG în culoarea roșie/portocalie (... dar citește pe ambalaj!!!). Amândouă se pot folosi cu succes la orice fel de motoare și sisteme de răcire (aluminiu, oțel, etc.) deoarece au în componență cam aceiași aditivi pentru protecția împotriva depunerilor, coroziunii sau a altor efecte dăunătoare asupra componentelor cu care vin în contact.
În cazul motoarelor de ATV nu există alte recomandări decât cele în scop comercial așa că texte de genul doar PG sau doar EG sunt pentru a cumpăra anumite ”sticluțe magice” la prețurile dorite de cei care au acest interes.
Dacă dorește și este util, un moderator poate separa toate acestea de topicul în care se află acum scrise, întrebarea lui Lucy și acest răspuns.