Atunci când te ia valul
... păi ce faci când se întâmplă asta ? Te cam lași purtat de el deoarece împotrivirea nu-i întotdeauna cea mai bună soluție.
Planul, pentru că obiceiul existenței lui ne-a încântat mai mereu și ne-a amăgit deopotrivă că cerebralitatea ne caracterizează, a pornit de la existența unei noi jucării ce trebuia neapărat probată, nu-i așa ?
Locul, pentru că trebuia să avem un început, s-a numit Sighișoara unde micuța bestiuță a fost resuscitată, recoafată și meșterită de Adi mereu amator de noi astfel de provocări.
Obiectul, un renegade 570 G2 negru cu inserții de alb prin părțile esențiale.
Vremea, una ideală pentru ateveală, soare și nefiresc de cald pentru o zi de bobotează, pământul umed chiar noroios prin multe locuri, deci fără praf, ucigașul plăcerilor celor ce se duc în haită.
Dar să revenim la plan bată-l norocu, el neavând în principiu nici o lacună, generic el semăna mai degrabă cu o mică agapă ce trebuia săvârșită în miezul zilei undeva nu departe de locul plecării, probabil la Saschiz cu ale lui bodegi primitoare sau pe dealul Nadeșului unde primitoare era o crâșmă cu alese bucate.
Greșeala, că era aproape inevitabilă la modul aproape haotic în care ne-am decis să alegem ținta, după ce ne pornim și doar după ce adunăm puțină adrenalină pe culmile care ne situează undeva între cele două, a apărut în momentul în care am zărit zăpadă tocmaaaaai după vârfurile împădurite ce-ți poartă privirea către Sovata.
Oauuuu ! Ce-ar fi dacă ...
Și dacă a fost ! Ne-am pornit să înghițim kilometri prin văi, dealuri și păduri desfrunzite străpunse de razele unui soare ce-ți făcea zbenguiala tare plăcută.
Și mai era vreme de-întors, dar n-am făcut-o chiar și atunci când lumina se subția, iară atunci când jumătatea rezervorului era depășită cale înapoi nu mai era pentru că nu mai aveam cu ce. Am ales totuși Corundul, Sovata era chiar o prea mare complicăciune la întors dacă nu doream să călcăm pe aceleași locuri la întoarcere.
Agapa s-a petrecut la una dintre plăcutele pensiuni ale căror mâncăruri cu iz secuiesc îți mângâie toate simțurile și te provoacă la a întreba de cazare pentru a mai zăbovi la mai multe degustări. Cu drumul de întors avea să fie mai palpitant, un drum ce nu se mai lăsa gătat sub roțile înnoroite sub care am avut într-adevăr până la urmă și ceva zăpadă lăsată aici de ninsorile din anul trecut.
Calea spre Sighișoara ne-a dus în mare parte prin locuri mai puțin știute, pe întuneric, fără track de întors și bineînțeles cu interdicția de-a călca asfaltul. Ei asta nu s-a putut chiar de tot, benzină trebuia să luăm, câte-un sat chiar trebuia străbătut măcar pentru a ști unde te afli, iar în rest trecând prin păduri ce nu se mai terminau, urcări pe care probabil că în timpul zilei te-ai fi gândit de mai multe ori dacă-i cazul să le faci, însă totul s-a terminat cu noi întregi și nădușiți de adrenalină ce ne ținea de cald pe un frig ce se lăsa dintr-un cer înstelat, ce doar din observatoarele astronomice-l mai poți vedea.
Aventura, că până la urmă cam asta a ieșit, s-a întins pe aproximativ 160 de kilometrii pe care chiar că nu-i doream a-i face, sintagma folosită era de fapt ”... nu ne fă un traseu din ăla de-al tău ce nu se mai termină !”.
Ora la care am oprit motoarele a fost de aproape unu noaptea și va fi cu siguranță de aducere aminte chiar și numai pentru faptul că după miezul nopții nu ne-au rămas prea multe variante de-a mai îmbuca ceva, poate doar de-a dansa în discoteca de la parterul hotelului din care bucătarii se refugiaseră pe la casele lor.
