Plăcuțele numerelor de înmatriculare standard în România au trei dimensiuni:
A: 520x110 mm
B: 340x200 mm
C: 240x130mm
Nu discutăm despre primele două care sunt dedicate mașinilor, primul (A) folosindu-se în majoritatea cazurilor,iar al doilea ( este dedicat tot mașinilor cu precădere pentru spate.
Ultimul ( C ), care ne interesează pe noi, căruia i se mai spune „moto” deoarece prin dimensiunile mai mici este dedicat motocicletelor, se montează și pe alte chestii care se mișcă și trebuie înmatriculate, acolo unde formatul B nu încape.
Am observat o practică „de forță” din partea multor Prefecturi care impun formatul B. De obicei el nu încape pe ATV-uri și arată cât o poartă de garaj, este incomod și vulnerabil la rupere tocmai din cauza dimensiunilor exagerate.
Eu am cerut de fiecare dată C-ul și după o scurtă argumentare logică l-am și primit. Dacă „organul” insistă eu cred că nu trebuie contrazis, un număr cu formatul C se poate comanda pe net și costă cred că 45 lei, este legal și se poate utiliza fără probleme.
Despre rama de plastic pentru număr, indiferent de format, ea este glumă bună și probabil cea mai eficientă metodă de a-l pierde în scurt timp. Recomand ca numărul de înmatriculare trebuie montat cât mai ferit de lovituri și prins foarte bine cu șuruburi care trec direct prin placă.
Despre casca utilizată de noi.
Există multe puncte de vedere dintre care spicuiesc eu vreo câteva și aduc și ceva argumente în favoarea/defavoarea formatului și performanțelor necesare.
Alegerea căștii depinde de modul în care folosești ATV-ul , situație foarte diferită de cea a unei motociclete de șosea (asta în situația în care nu ai un Quad pe care-l folosești pentru a te dat pe stradă), depinde dacă faci plimbări, agrement sau participi la competiții.
Deci încep cu cea mai simplă și suficient de eficientă pentru situațiile în care faci plimbări sau caracterul deplasărilor tale este unul preponderent de agrement, casca deschisă (open face). Ea este suficientă ca și grad e protecție prezentând avantajele: aburește greu (avantaj pe ploaie sau pe vreme rece), este cea mai aerisită (avantaj vara), poți să bei lichide din sticlă obișnuită fără să dai casca jos (altfel ai nevoie de rucsac de hidratare cu muștiuc), această cască mai are avantajul că având viziera coborâtă protejează bine la trecerea prin desișuri. În general este cea mai comodă și mai ușoară cască dintre alegerile pe care le poți face.
Următoarea cască este cea de enduro cu bărbie și cosoroc, folosită cu ochelari pereche închid destul de bine pentru protecția împotriva loviturilor directe sau a ramurilor printre care treci. Ea este recomandată mai ales celor care practică extremul și se găsește în mai multe variante de echipare astfel că o găsim cu ochelari de soare integrați și chiar cu vizieră asemănătoare cu cele pentru motorul de stradă (Quad). Ele sunt în general „trandi”, dar cu cât sunt mai dotate au și o greutate mai mare ceea ce devine incomod de cele mai multe ori preferând să nu ai senzația că te miști ca un cerb.
De aici începe domeniul căștilor care sunt dedicate unui alt domeniu, deci sunt nepotrivite pentru utilizarea pe ATV, unde vitezele sunt în general mici, muncești din greu, deci transpiri, iar aerisire bună și o greutate redusă este recomandată.
Casca integrală. Acest model este pentru vitezistele de șosea unde ai nevoie de o închidere bună împotriva curenților de aer (tocmai ce ai nevoie pe un ATV), sunt silențioase și în general nu sunt prea ușoare.
Casca „flip up”. Este un fel de struțocămilă care-și propune să rezolve toate problemele. Ea simulează în mod stângaci casca „open face”, se comportă în schimb similar integralei pentru viteziste și colac peste pupăză este prea complexă pentru a fi ușoară și purtabilă la viteze mici pe un ATV. Din cauza modului în care o astfel de cască se poate aerisi ea se pretează bine pentru șosea.
Construcția căștii: trebuie să fie neapărat cu interiorul detașabil pentru a putea fi spălat
Despre alegerea culorii, există curente care se schimbă periodic la fel ca în modă, dar este recomandată o chestie care să respingă insolația, deci culri deschise, chiar argintiu dacă nu te deranjează.
Dimensiunea. O cască nu trebuie să se miște lejer pe cap, dar nici să te strângă mai ales dacă ai în vedere să folosești și o cagulă. Oricum, în general în magazinele care vând așa ceva este întotdeauna cineva care te poate îndruma asupra acestui aspect, însă trebuie să ai în vedere că materialele interioare „se mai lasă”.
Edited by Horia14, 14 April 2017 - 10:13 AM.