Can Am Outlander 1000 XT-P 2017 si accesoriile montate.
Dupa cum s-a putut observa prin diferite poze si filmulete postate mai recent in cadrul altor topicuri, sunt oarecum proaspatul posesor al unei jucarii noi, conform subiectului acestui topic, topic care se doreste de prezentare din viziunea personala si istoric tehnic.
Specificatiile tehnice complete ale ATV-ului sunt descrise foarte bine aici: https://www.euronaut...00-T3-MY-18.pdf
Am amanat momentul prezentarii pentru a avea timp sa mai fac cateva iesiri si sa imi formez o parere mai aprofundata asupra tractorasuluiu (tractor rutier T3 cum apare in CIV).
Achizitia s-a facut de la importatorul Euronautica din Bucuresti in luna Septembrie si ATV-ul s-a livrat a doua zi dupa efectuarea platii chiar de personalul Euronatica.
IMG_3059.JPG 206,12KB 5 downloads IMG_3061.JPG 159,04KB 3 downloads
Modeul 2017/2018 - Outlander 1000 este in varianta complet negru (mai putin varianta limited care este ceva bleu inchis), aspect pe care personal nu m-a atras mai deloc si mi-ar fi placut mai mult combinatia 2016 (negru / portocaliu) sau 2013 (negru / galben). Ba chiar am intrebat importatorul daca exista posibiliate de inlocuit la cerere portiuni de carene … desigur raspunsul a fost negativ, ATV-urile se vand fix cum vin din fabrica …
IMG_3062.JPG 127,47KB 4 downloads IMG_3240.JPG 101,3KB 3 downloads IMG_3233.JPG 112,18KB 3 downloads
Ca sa poata fi inmatriculat ca T3 tractor rutier, producatorul a echipat ATV-ul in plus cu sistem cuplare remorca spate + priza remorca spate si un soi de sistem cuplare remorca / accesorii agricole fata. Se livreaza doar cu o singura cheie de pornire (dar e varianta performance , adica fara limitare putere motor / viteza ).
Garantia oferita de importator este de 2 ani de zile (desi in US se ofera 5 ani de zile … ) si daca stai sa citesti atent carnetul de garantie realizezi ca destul de multe componente sunt excluse de la acordarea garantii sau altele au o perioada de garantie mult mai mica.
Cateva impresii personale dupa 600 km / 50 ore de utilizare in regim normal pentru un ATV, comparative cu celelalte “jucarii” pe care le detin sau le-am detinut in trecut. (ATV Linhai 400 / ATV TGB Blade 1000 / SSV CF Moto Z800)
IMG_3469 (1).jpg 116,76KB
4 downloads
- Directia asistata / EPS / servo-ul : un mare plus fata de celalalte ATV-uri cu care m-am dat. Inafara ca aduce un plus de confort prin usurinta cu care poti manevra ghidonul in diferite situatii cel mai important mi se pare amortizarea data de EPS asupra feedback-ului / reculului transmis de vre-o denivelare mai serioasa, bolovan sau traversare in diagonala a unui sant. Daca la modelele fara servo nu esti pe faza sa tii bine de ghidon iti cam sare din mana si-ti da alta directie.
Cel mai puternic feedback al terenului asupra ghidonului l-am resimtit la TGB-ul de 1000 non-servo si asta din cauza ca prin constructie este mai lat in comparative cu alte ATV-uri si asta face sa transmita mai puternic feeback-ul terenului in ghidon. Faptul ca nu iti mai trage / sare asa de usor ghidonul din cauza terenului si ramanand in control te poate feri de unele accidente (cum am si patit dar a fost ceva usor, fara urmari) dar, cum a mentionat Horia intr-un alt topic, daca lasi EPS-ul la nivel maxim tinzi sa pierzi “realitatea” cu terenul peste care rulezi si nu mai evaluezi correct fortele care actioneaza asupra trenului de rulare si te poti trezi foarte usor cu bielete rupte, pivoti avariati, jocuri in rulmenti si bucse, planetare smulse, rupte …. asta findca vei tinde sa-i dai mai tare acolo unde s-ar impune o abordare mai blanda. De aceea, cum a recomandat si Horia, e bine de setat EPS-ul la nivel mediu.
Mi-a luat cativa zeci de km pana sa ma obisnuiesc cu modul de funtionare a EPS-ului deoarece are o mica latenta in raspuns, mai ales daca este pe MAX, in sensul ca daca tragi de ghidon initial se misca greu, pana cand sesizeaza EPS-ul ce vrei sa faci, si apoi brusc merge usor iar la viteza mica tinzi sa supra virezi findca senzatia e ca ceva te tine dupa care dintr-o data isi da drumu si merge usor iar tu ramai cu impulsul de a trage mai tare.
Fiind EPS dinamic, directia “se intareste” odata cu cresterea vitezi, precum la unele modele auto sport, astfel daca esti pe EPS maxim sensibil, la peste 40-50 la km/h il vei resimti ca un EPS setat la minim tocmai pentru a tine directia mai ferma si a nu pierde controlul cu usurinta.
- Putere motor: aici impactul initial nu a mai fost asa de mare deoarece eram oarecum obisnuit deacum cu puterea de la ATV-ul TGB de 1000CC , practic in ceasi clasa, o diferenta de doar 6 caluti in favoarea Can Am. In schimb notabil intre cele 2 este modul cum se accelereaza: la TGB acceleratia raspunde mult mai promt si oarecum mai brutal, cu o plecare mai in forta de pe loc si o cursa liniara de accelerare. La Can Am acceleratia este intr-o forma mai progresiva, cu un start mai soft si o accelerare mai lina pana la jumatatea cursei dup care isi arata pedigree-ul si trage in forta. Varianta TGB poate fi mai pe placul celor mai sportivi, dornici de schimbat curele des si nerecomandata incepatorilor. TGB-ul are un comportament mai brutal si in combinatie cu lipsa servo directiei si sistemul de suspensie mai elastic pe care il are se poate pierde relative usor controlul. Desi Can Am-ul de 1000 dedeparte de a fi o varianta recomandata pentru incepatori, in comparatie cu TGB-ul, castiga prin plusul de control pe care il ofera. Fata de Linhai-ul de 400: … daaa … daaaa … .
- Sistemul de suspensie: castiga detasat Can-Am atat din prisma amortizoarelor (FOX Podium 1.5 pe gaz cu reglaj al raspunsului) cat si a geometriei, in special modul de proiectoare a basculei spate care nu se articuleaza din dreptul cardanului ci din zona scaritelor pentru pasager cee ace permite o o lansare mai mare ampla si o stabilitate mai bun pe inclinari, dupa cum am observant in cadrul iesirilor in care am fost insotit de colegi cu TGB-ul meu, CF si Linhai. Pe aceleasi traversai corpul ATV Can Am se inclina mai putin decat la celelalte. Suspensia chiar si la varianta soft / confort este mai ferma decat la TGB. Nu prea am mers pe varianta hard dar in manual este recomandata pentru cei care prefera “racing style”.
- Sistemul de franare: nimic deosebit, tine bine, cum este si normal (la CF-ul SSV nu prea tine asa de bine….) Lipseste maneta din partea dreapta care ar actiona doar puntea fata. II simt lipsa deoarece pe Linhai o aveam (acolo actiona frana de cardan dar o apasam si pe aia la nevoie) iar la TGB actioneaza precum frana de picior , toate cele 4 roti. La TGB maneta din partea stanga actioneaza doar puntea fata, numai bine pentru iubitorii de cerculete … (dar mai bine nu faceam reclama …. ). Pe spate Can Am are doar un singur etrier (TGB-ul avand diferential si pe spate, are etrieri pe ambele roti spate. Can-Am-ul nu are frana de parcare actionabila pe roti precum Linhai-ul sau TGB-ul . Are doar modul de parking la cutia de viteze (precum majoritatea ATV-urilor cu motorizari ceva mai mari).
Legat de sistemul de franare, Can-Am in 2018 introduce si varianta cu ABS care pare destul de interesata deoarece combina franare hidraulica a rotilor cu cea de motor. Un video informativ in acest sens poate fi vazut mai jos: http://www.youtube.c...h?v=vZ9S4uMxebM.
- Spatii depozitare stoc: se prezeinta destul de bine din punctul asta de vedere, avand un spatiu generos de depozitare in interiorul carenei spate fiind inchis cu un capac cu garnitura si incuietoare si un alt spatiu format dintr-o cutie detasabila sistem LinQ “glove box” ce poate fi pozitionata pe rack-ul din fata sau spate.
- Confort pilot si pasager: sistemul constructiv al sasiului combinat cu suspensia Fox Podium si designul banchetei si a scaunului pasager contribuie la un plus de confort semnificativ pentru conducator dar in special pentru pasager. Din cele relatate de pasagera, scaunul pasager este mai confortabil, ofera o vizibilitate mai buna peste conducator si manere pozitionate mai ergonimic, asta in comparatie cu TGB-ul de 1000, care si el la randul lui nu sta chiar binisor la capitolul asta … . La Outlander saua e ceva mai lata in partea din fata si pentru cei mai scunzi la inaltime posibil sa resimta chestia asta la pulpe.
Alte aspecte:
· plastice de buna calitate, cu o buna flexibilitate,
· vopsea texturata cu rezistenta sporita la zgariere,
· carenaj mai bine modelat dupa formele sasiului si a componentelor (zona motor, aripi fata.)
· se putea proteja ceva mai bine partea electrica din zona farurilor (cum e la CFMoto) cu conditia sa fi pastrat usurinta de access pentru reglaje sau schimbarea becurilor (nu ca la CF Moto unde trebuie sa scoti diblurile de plastic pentru a inlatura plasticul de protectie ca intr-un final sa ajungi la bec, ceea ce e destul de anevoios).
· acces faci la principalele zone de mentenanta, cu exceptia curelei variator care presupune ceva manopera suplimentara si scule diverse.
· am remarcat ca ventilatorul de la radiator porneste ceva mai des si cu reprize considerabil mai lungi de functionare fata de celelalte ATV-uri / SSV.
Ce mi-ar fi placut sa aiba sau imi lispeste de la celelalte ATV-uri:
- a doua maneta de frana, dreapta, care sa actioneze doar pe rotile din fata. (precum TGB sau Renegate)
- avertizorul acustic de erori in bord sau mers inapoi. (precum Linhai)
- iluminat mers inapoi (precum aveam adaptat la Linhai, prindea foarte bine noaptea!)
- bloc semnalizator cu anulare semnal la apasarea butonului semnalizator. Aici si Linhai si TGB au functionalitatea asta, ba chiar mi se pare ca BRP-ul s-a cam zgarcit la calitatea plasticelor din blocul de lumini, probabil findca e un accesoriu montat doar pentru unele zone geografice.
- oglinzile sunt identice cu cele de pe Linhai si TGB dpvd design si optic.
- posibilitatea de a opri faza scurta. Se aprinde automat cand e pus contactul fara sa fi pornit motorul.
- priza USB dedicata (cum e la CF-Moto), dar inteleg ca e mai sensibila / stricacioasa din cauza umezelei ce poate patrunde la interior.
Si cateva imagini de la diferite iesiri de pana acum.
Urmeaza partea doua : accesoriile montate.
Fisiere atasate
Aceasta postare a fost editata de Sergiu: 06 ianuarie 2018 - 10:02