Profitând de una dintre puținele zile fără ploaie din această perioadă mi-am propus să ating două ținte pe care le-am tot amânat în anii ce-au trecut. Una era mult lăudatul sat Stejărișu (Probstdorf-foasta Proștea) cu a lui biserică fortificată restaurată iar cea de-a doua fiind străbaterea pe diagonală a pădurii de deasupra satelor Iacobeni, Netuș, Brădeni, Apold și Șaeș ce are continuitate până deasupra de Sighișoara, pădure cu o întindere deosebită deja pentru România.
Pentru ambele existau câteva provocări ce-ți răscoleau curiozitatea, dacă în Stejărișu (Proștea) era vorba despre implicarea Ambasadei Austriei și a producătorului Porche la restaurarea bisericii Evanghelice, crearea unei pensiuni cu locuri de cazare deosebite și revitalizarea vieții unei părți importante a locuitorilor satului, în ceea ce privește impresionanta pădure doream să o străbat pentru a descoperii semnificația marcajelor turistice pe care le întâlnisem în ocazionalele drumuri prin zonă.
Să vă arăt acum peste ce am dat la Stejărișu.
Ca orice sat din sudul Ardealului care se respectă, pentru prima dată vei remarca silueta arareori delicată a Bisericii Evanghelice care dacă aparține perioadei de așezare a sașilor pe aceste meleaguri, deci este mai veche decât incursiunile tătarilor, cu siguranță va avea înfățișarea de mică cetate cu turnuri și bastioane. De departe vei observa prospețimea și albul tencuielilor ce au îmbrăcat de curând aceste ziduri obosite de trecerea anilor iar interiorul te transpune parcă în alt veac, singura trădare fiind prezența instalațiilor electrice ce se folosesc la iluminatul arhitectural sau îți ajută la străbaterea în siguranță a scărilor ce te conduc în turnul slăninii sau în podul de deasupra navei centrale a bisericii.
Păstrând proporțiile, senzația pe care ți-o declanșează interiorul de loc sobru al acestei biserici este asemănătoare cu cea resimțită la pătrunderea în Frauenkiche din Dresda. La ambele voioșia culorilor pastelate ce acoperă suprafețele vopsite sau pictate pentru cea de-a doua te transpun într-o stare liniște senină. M-a impresionat tare plăcut mai ales observând că este încă activă, chiar a doua zi urmând să fie ținută aici slujba de duminică pentru puținii evanghelici care mai locuiesc în sat, fapt pentru care în curtea interioară și în jurul zidului de apărare se cosea iarba crescută tare viguroasă în urma ploilor darnice din această primăvară.
Ca o raritate în ultima perioadă, în acest sat turnul slăninii ”este viu” în el fiind atârnate așa cum se făcea de secole tablele de slănină cu numărul casei atașat la vedere. Impresionant !
După toate desfătările ochiului am băut o cafea construită săsește într-o ceașcă ce putea adăpostii cu ușurință ceaiul de la micul dejun servită în fosta casă parohială, acum pensiune pentru turiștii care apreciază astfel de locuri. Până și aceasta mi-a răscolit plăcute amintiri din perioadele în care auzeai la tot pasul vorbe rostite în nu foarte muzicalul grai săsesc.
Pornind din nou la drum am trecut prin Iacobeni, dar n-am mai urmat calea spre satul Criș ci am luat-o pieziș către dealurile care se înșiră succesiv spre est și nord-est acoperite cu păduri ale căror capăt îl bănuiești de abia deasupra de Sighișoara. Frumoase păduri (încă nu se aud drujbele), prin care am descoperit acele semne turistice aplicate din loc în loc pe trunchiurile arborilor. Sistemul este identic celui folosit pe traseele montane, bandă albă, roșie sau de altă culoare pentru crestele principale și triunghiuri ori cercuri pentru ce cele secundare sau de legătură.
Ce sunt de fapt aceste drumuri ? Sunt vechile drumuri de pădure sau de legătură între satele de pe aceste văi născute cu secole în urmă și pe care în mare parte le regăsești aproape în aceeași înfățișare ca pe Hărțile Iosefine editate pe la 1769-1773.
Pe unul dintre aceste drumuri am dat peste un grup de tineri care luaseră mașina tatei pentru o escapadă prin pădure, o biată Vitara, manevrată cu prea mult entuziasm și mai puțină pricepere. Stăteau împotmoliți de aproape două ore neîndrăznind să cheme pe cineva cunoscut în ajutor de teama dojenilor ce le-ar fi primit.
Cu puțină trudă, ceva hârlețe și un mic troliu de pe KBU totul s-a rezolvat în uralele voioase ale imprudenților.
Am ajuns în cele din urmă deasupra de satul Saeș, cunoscut din poveștile mele anterioare despre încercarea făcută în aprilie împreună cu doi prieteni de a ajunge la Viscri. De aici aveam două opțiuni, de a merge mai departe pentru a explora legătura cu restul traseului propus atunci urmată de o întoarcere spre Sighișoara, unde urma să garez ATV-ul până la o recuperare cu remorca, sau de a mă întoarce peste dealuri până în Mediaș.
Am ales a doua variantă cu toate că ceasul îmi spunea că o să fac o bună parte a traseului la lumina farurilor, dar pentru că era vorba despre porțiuni cu ”trasee de casă”, arhistrăbătute și arhicunoscute m-am încumetat și-am ajuns la garaj la ora 22:52.
Alte date tehnice: lungime traseu 128 km, durata 12 ore, în rest se poate vedea reprezentarea grafică.
DSC_0001.JPG 132.66KB
1 downloads
